sâmbătă, 11 septembrie 2010

Guvernule, te rog, nu ne ajuta!

"Aud că guvernul Boc pregăteşte pentru septembrie “o serie de măsuri” pentru stimularea economiei. Eu sunt un mic antreprenor din economia asta şi aş vrea, dacă se poate, să rămân nestimulat. Nestimulat de guvern, vreau să zic. La cât de greu merg lucrurile în economia din care guvernul a demonstrat că nu înţelege nimic, stimularea asta o să fie ultima. Ne termină sigur.
Guvernul României are o calitate. E consecvent. De fiecare dată cand vrea ceva, iese altceva. Când vrea să simplifice lucrurile, le complică. Când vrea să scurteze termene, ele devin mai lungi. Când vrea să facă economii, iese mai scump ca înainte. Aşadar, oferta asta de ajutor mă sperie teribil.
Guvernule, îţi promit că dacă nu ne ajuţi, o să ieşim mai repede din criză, şi o să dăm mai mulţi bani la bugetul tău. Dacă vrei, n-o să mai depunem situaţiile financiare lunar, ci săptămânal. Tot pe dischete (pentru cititorii mai tineri astea sunt nişte suporturi de date pătrate din era timpurie a calculatoarelor, de pe vremea monitoarelor alb-negru; nu se mai folosesc nicăieri în lume, decât în România), şi tot însoţite de câte 2 kilograme de tabele, declaraţii şi situaţii, fiecare. Îţi dai seama ce activitate o să fie, atâta lume pe drumuri în fiecare săptămână; un furnicar, nu altceva!
Am citit în presă că ne împrumutăm, ca ţară, cu 2 milioane de euro pe oră. Deci, România nu prea stă pe picioarele ei. Dacă ai fi tu, guvernule, atât de amabil să n-o mai ajuţi atâta şi să te dai la o parte dintre picioarele ei, poate s-ar ridica, săraca, şi ar începe să muncească şi pentru ea, nu numai pentru ăia cu bani la care o împrumuţi tu cu ora. Că proastă nu e, dar nu mai face faţă la atâta ajutor din toate părţile.
Uite, guvernule, ca să nu zici că nu ofer şi soluţii, îţi fac o propunere decentă. Fă un referendum în care să votăm ca toţi membrii tăi să încaseze salarii de 100.000 de euro pe lună cu condiţia să nu facă nimic. Da’ nimic. Stană. Lemn. Marmură nu, că e conflict de interese. Cum face unu’ ceva, cum zboară din guvern. Toţi am avea de câştigat. Voi mai mult, noi mai mulţi.
Dacă ai o idee mai bună, guvernule, te rog să nu mă suni. Scrie la tine pe site, că citesc acolo. Dar accept orice, numai să nu ne mai ajuţi. Dacă mai vrei şi altfel de taxe decât pe înmormântări de cetăţeni şi închideri de firme, adoptă sloganul ăsta: “Să vă ajutaţi bine!”.
S-ar putea chiar să te mai votăm o dată. Ca niciodată!"

SURSA: COSMN ALEXANDRU

joi, 9 septembrie 2010

Concurs "Business Days"


Ai un blog? Trebuie sa afisezi unul din bannerele noastre pe blogul tau, ne trimiti un e-mail  si te inscri automat la tragerea la sorti!
Premii:
Locul 1: 3 DVD-uri cu workshopurile de la prima editie Targu Mures Business Days
Locul 2: 1 DVD cu workshopurile de la prima editie Targu Mures Business Days
Locul 3: 1 DVD cu workshopurile de la prima editie Targu Mures Business Days
Regulament:Pentru a participa la extragere concurentii trebuie sa afiseze un banner cu Tg Mures Business Days pe blogul personal, apoi sa trimita un e-mail cu linkul blogului pe adresa de mail: concursuri@jcimures.ro .
Codurile pentru bannere vor fi disponibile pe situl oficial al evenimentului, pagina dedicate concursurilor:  businessdays.ro .

miercuri, 8 septembrie 2010

Perle din CV-urile romanilor

Unii romani dovedesc ca s-au nascut poeti chiar si atunci cand isi completeaza CV-urile. Altii isi lauda metabolismul sau pur si simplu le spun angajatorilor ca au “valoare”. Va prezentam mai jos o colectie de perle primite de la cititori, dar adunate si din CV-urile publicate pe site-urile de recrutare.

La cei 25 de ani de viata, cu o experienta profesionala de cateva luni in pozitia de supraveghetor jocuri, o bacauanca isi cauta “un job langa oameni de credinta, sinceri, intr-un colectiv in care sa ne simtim prieteni, pentru ca astfel va da roade munca noastra”. De altfel, nevoile ei profesionale sunt si foarte spirituale: “Consider ca prietenia dintre angajati si sefi conteaza pentru interesul firmei, nu trebuie sa vi la serviciu cu gandul ca seful iti da dureri de cap, nu dai randament. De aceea cred ca prin armonia activitatii interioare, firma ar obtine mai mult profit. Ar fi o intreaga filosofie despre asta, dar... cel mai bine se vede in practica!”.
La intrebarea “Ce te motiveaza sa fii performant”, ea scrie: “Am privit viata ca pe o competitie in care m-am bagat sau nu, in functie de ce mi-a placut sa fac sau poate a fost nevoie. Dar daca tot m-am bagat si fac ceva trebuie sa fiu printre cei mai buni daca nu cel mai bun”. In legatura cu jobul ideal, candidata este de parere ca “Atat timp cat te duci la munca cu gandul k iar merg la servici deja psihic iti invoci starea aia de repulsie fata de munca, dar daca privesti partea buna, faptul ca te vezi cu colegii k se va mai intampla ceva nou ceva in genul clasei din liceu, probabil k va devenii jobul ideal”.
Care este compania ideala pentru un tanar de 22 de ani, care lucreaza ca programator, dar are si atestat de “atestat de inginer in industria pielariei”? Ei bine, isi doreste o firma “cu angajati tineri, mediu de lucru modern, team buildinguri si alte facilitati din cauza carora sa nu ma plictisesc la locul de munca”.
Un “operator baza date” marturiseste, in mini-interviul atasat CV-ului: “Fiind un personaj destul de controversat am castigat stima si dezaprobarea multor oameni dar imi place sa cred ca am facut ceva pentru cei din jurul meu”, apoi numara printre esecurile profesionale “facultatea”. Iata ce raspunde la intrebarea legata de idealul in cariera: “Tinand cont ca sunt bolnav de realism imi este imposibil de fixat o asemenea tinta deoarece exista diferente semnificative intre dorinta si vis”. La o alta intrebare, prin care i se cere sa descrie compania in care ar vrea sa lucreze, spune: “A face o descriere a companiei perfecte este subiectiv si fara continut daca nu vorbim de oameni”. Oare in ce departament ar dori sa lucreze? Logistica, pentru ca are o gandire logica, mai putin puseurile: “Cred ca departamentul logistica este cel mai aproape de caracterul meu fiind o persoana foarte organizata in gandire, onest, calm, rezervat, punctual si obiectiv uneori cu puseuri temperamentale”.
Ca manager zonal, responsabil de doua judete din Oltenia, posesorul unui CV se autocaracterizeaza ca fiind: “ambitios, constiincios, dinamic, echilibrat, persistent”.
Are permis de conducere de trei ani, timp in care nu s-a saturat de condus. Este un agent imobiliar de 22 de ani care credere ca jobul de “sofer curierat” i s-ar potrivi cel mai bine. Explicatia este un rand mai jos: “k imi place sa conduc foarte mult!”. Pentru a-si ilustra pasiunea pentru condus, posesorul CV-ului a atasat o fotografie in care apare, incruntat, la volan.
Este agent de turism si iubeste foarte mult viata: “In viata mea ocupa un loc foarte important succesul in viata si ceea ce ma motiveaza in viata este independenta financiara si dorinta de a avea o viata sanatoasa si lipsita de stres”.

Sursa: Revista "CARIERE"